Cristiano Bergodi, noul antrenor al Rapidului

Cristiano Bergodi, noul antrenor al Rapidului
Publicat: 15/04/2015, 09:25
Actualizat: 16/04/2015, 07:58

„Domnul Pustai nu mai este antrenorul Rapidului din această seară. Am ajuns la un acord de reziliere a contractului și în momentul de față consider că asta este cea mai bună soluție pentru Rapid. În locul dânsului va fi instalat Cristiano Bergodi. Am discutat deja cu dânsul, mâine (n.r. – miercuri) este la București și vom semna contractul. Nu am stabilit durata, dar nici nu este nevoie. Obiectivul dânsului va fi clar evitarea retrogradării”, a spus, pentru MEDIAFAX, Valerii Moraru.

Oficialul a adăugat că era de datoria lui să facă o schimbare la nivelul conducerii tehnice având în vedere cele trei înfrângeri consecutive din Liga I: „Eu am lucrat extraordinar de bine cu domnul Pustai. Îi mulțumesc pentru ce a făcut la Rapid, însă era de datoria mea să fac această schimbare. Eu sunt aici să fac absolut totul pentru ca Rapidului să-i fie bine. Sper ca de-acum înainte echipa să meargă din ce în ce mai bine și să-și atingă obiectivul”.

Cristian Pustai a condus marți după-amiază ultimul antrenament al echipei la finalul căruia a avut o întâlnire de câteva ore cu acționarul Valerii Moraru în cadrul căreia s-a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului.

Cristian Pustai, în vârstă de 49 de ani, a fost numit la conducerea tehnică a Rapidului în iarnă, la 8 ianuarie. După disputarea a 26 de etape, Rapid este pe locul 16, retrogradabil, cu 22 de puncte, la șase puncte de locul 12, care asigură rămânerea în Liga I, poziție ocupată de FC Brașov.

Cristiano Bergodi, în vârstă de 50 de ani, a mai pregătit Rapidul în sezonul 2007-2008, reușind să câștige Supercupa României. El a fost demis atunci după doar câteva luni. În România, Bergodi a mai antrenat echipele FC Național, CFR Cluj, Politehnica Iași și Steaua București. Bergodi a mai pregătit în cariera sa formațiile Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara și Brescia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Valentin a dat lovitura cu "fructul regilor". Afacerea prosperă datorită temperaturilor ridicate, iar un kg...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai...
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ce anume a lovit urechea lui Trump? Iată ce spune medicul acestuia!